un proiect
Oricum
Universitatea din Bucuresti

“Mentoratul este ca un cantonament”

Pe 5 octombrie, la Facultatea de Litere din Bucuresti, Misu Negritoiu, Serban Alexandrescu, Adela Rogojinaru si Dragos Bucurenci au vorbit despre pasiune in cariera, despre mentori si despre felul in care se poate construi o cariera pe valori solide.

MISU NEGRITOIU a povestit despre rolul cartilor in viata sa: “Am inceput sa citesc pentru ca, in satul meu, se vindeau materiale de constructii la pachet cu carti. Si, pentru ca satenii n-aveau nevoie de carti, mi le dadeau mie”.

Misu Negritoiu la GoMentorship

Intregul sau discurs a vibrat de insufletire, dar si de modestie. A recunoscut cu sinceritate ca politica l-a constrans foarte mult. “Am avut un sentiment de desertaciune si am plecat. In momente de felul acesta, trebuie sa te resetezi.”

“Continuati sa visati, eu asta fac”, a spus managerul ING. “Am inceput bankingul la 47 de ani si cred ca oricine poate reincepe, daca asta isi doreste. Cautati intotdeauna un mediu participativ, unde exista acel tip de conducere pe orizontala, unde va puteti spune parerea. Nu incetati sa cercetati, sa cautati, sa va convingeti singuri. Mutati-va dintr-un loc in altul pana veti gasi acele centre de excelenta!”

ADELA ROGOJINARU, expert in relatii publice, a vorbit despre contradictiile din viata sa profesionala: “Nevoia de libertate e insotita la mine de nevoia de rigoare;  dar lucrul fara de care n-am putut face nimic in profesie a fost entuziasmul. Toata viata am facut ce-am vrut, de aceea nu am ajuns niciodata la o mare cariera”.

Adela Rogojinaru la GoMentorship

“Nu cred ca suntem ca suntem facuti in asa fel incat sa ne programam in amanunt carierele”, a mai spus coordonatoarea Catedrei de Comunicare din cadrul Facultăţii de Litere. Adela Rogojinaru a povestit, cu mult umor, despre perioada in care a lucrat in strainatate ca functionar european; ea a spus ca n-a putut ramane acolo, pentru ca ii place haosul creativ din Bucuresti. “Anul in care am fost functionar european mi-a displacut profound. Am avut privilegii si mie nu-mi plac privilegiile. Nici nu lucram foarte mult, ceea ce iarasi nu mi-a placut”.

“Foarte mult din criza morala a Romaniei vine din faptul ca oamenii fac ceva ce nu le place

SERBAN ALEXANDRESCU, directorul de creatie de la Headvertising a inceput prin a povesti ca isi dorea sa devina pilot, cand era mic: “S-a rezolvat repede, cu un ochi nu vad aproape deloc”, a spus el, in hohotele de ras ale celor prezenti. Serban Alexandrescu a povestit despre perioada in care, la numai 26 de ani, i s-a propus sa fie director de creatie la Young & Rubicam. “Gandeam in termeni de premiera – as fi fost cel mai tanar director de creatie. Oau! Si m-am dus. A fost o greseala imensa! Dar am invatat foarte multe intr-un timp foarte scurt. Apoi, am plecat pe o pozitie mai joasa la Tempo.”

Serban Alexandrescu la GoMentorship

Omul de publicitate a mai spus ca nu premiile il fac mandru de munca sa, ci faptul ca, vreme de 13 ani, Headvertising nu a dat spaga: “Foarte mult din criza morala a Romaniei vine din faptul ca oamenii fac ceva ce nu le place. Si spaga vine tot de aici. Daca tot nu le place, macar sa castige ceva din asta!” Acea meserie care te va face mandru o sa te gaseasca, a mai spus el, dar numai daca o cauti si tu cu indarjire.

DRAGOS BUCURENCI a vorbit despre nevoia de a-i admira pe ceilalti si despre faptul ca, prin prisma trecutului, avem “o cultura defecta a admiratiei”. Presedintele MaiMultVerde a enumerat mentorii din viata sa, insistand pe idea ca mentorul e cel pe care l-ai ales ca obiect al admiratiei si care, la randul sau, crede in tine: “La 14 ani, a aparut in viata mea Irina Nicolau, cea care a construit, impreuna cu Horia Bernea, Muzeul Taranului Roman. Ea a crezut in mine si a sadit in mine increderea in propriile forte, de aceea-i sunt recunoscator.” Bucurenci i-a mai amintit pe Gabriela Massaci, care l-a angajat la 20 de ani pe un post de manager la British Council, pe Cosmin Alexandru, care i-a oferit o bursa Erudio si pe Oana Pellea, care, intre altele, l-a invatat sa zambeasca.

Dragos Bucurenci la GoMentorship

“Trebuie sa-i admirati pe mentorii din viata voastra cu masura convingerii ca n-o sa fiti niciodata ca ei. Mentoratul nu e de lunga durata, e ca un cantonament”, a mai spus Dragos Bucurenci.”

Urmatoarea conferinta GOmentorship va avea loc pe 19 octombrie.

Evenimentul zilei a scris despre conferinta de marti, 5 octombrie, aici.

GoMentorship 5 octombrie

Foto: Anamaria Dascalu.